Tag Archives: VALENTIN EMIL MUSAT

NICIODATĂ ZIARUL “VĂLENII” NU A FOST FINANŢAT DE PRIMĂRIE

Fac aceastã precizare (pentru a nu ştiu câta oară) deoarece am întâlnit persoane care şi astăzi îşi imaginează că publicaţia noastră a fost  finanţată de Primărie sau de P.S.D. Din această cauză mulţi dintre cititorii noştri ne-au ocolit ori au ezitat să se adreseze redacţiei cu anumite probleme de interes general sau particular. Ziarul nostru nu a fost şi nu este al Primăriei Vălenii de Munte. Prin urmare mă văd nevoit să reiau istoria acestui ziar, aşa cum a fost ea în realitate, cu toată obiectivitatea, într-un şir de mai multe episoade, fără a menaja pe cineva, având un singur criteriu: deontologia profesională.

Pentru a nu se mai face erori de interpretare şi judecãţi de valoare anapoda sau departe de adevãr, în spiritul transparenţei totale, voi readuce la cunoştinţa publicului cititor etapele parcurse  de publicaţia noastrã de la începuturile sale (2005) şi pânã în momentul de faţã.

În 2004, anul în care am lut contact cu oraşul Vãlenii de Munte, trecuserã 76 de ani de la ultima apariţie a unei publicaţii în acest oraş. 1929 fiind  anul în care încetează orice apariţie a unui ziar local.

Aceastã realitate era inacceptabilã. Nu se putea (în viziunea mea) ca tocmai oraşul marelui Nicolae Iorga şi al lui Miron Radu Paraschivescu sã nu aibã o publicaţie. Deşi am fost avertizat cã “este dificil sã scoţi un ziar la Vãlenii de Munte” (cuvintele aparţin lui Valentin Emil Muşat), m-am încãpãţânat sã nu ţin cont de acest sfat pertinent şi am purces la realizarea proiectului. Am considerat cã cel mai potrivit mijloc de a finaliza ceea ce-mi propusesem era constituirea unui grup de iniţiativã, alcãtuit din persoane responsabile care sã militeze, la rândul lor, pentru editarea unei publicaţii locale. Prin urmare, LA INIŢIATIVA MEA, s-a constituit urmãtorul

GRUP DE INŢIATIVĂ

1. Gh Burdujan – jurnalist;

2. Valentin Emil Muşat – profesor;

3. Camelia Neagu – profesor;

4. Iulia Mărgăritescu – director Casa de Cultură;

5. Claudia Enică – muzeograf;

6. Ion Bocioacă – profesor;

7. Valentina Ioan – profesor;

8. Vasile Stoicescu – avocat;

9. Anghel Dafina – profesor;

10. Mihai Johann Cozorici – profesor;

11. Dana Moraru – muzeograf;

12.Doina Miroiu – bibliotecar;

13. Constatin Găucan – senator;

14. Eugeniu Olteanu – profesor;

15. Emilia Meiroşu – profesor;

16. Mihai Istudor – profesor;

17. Delia Iamandei – elevă;

18. Sabrina Mesaros – elevă;

19. Delia Secuiu – elevă.

Din Grupul de Iniţiativă s-a ales o delegaţie compusă din subsemnatul (Gh. Burdujan), prof. Valentin Emil Muşat, prof. Ion Bocioacă şi prof. Mihai Johann Cozorici, care sã discute în detaliu toate aspectele legate de apariţia ziarului, cu domnul primar (la acea vreme), ec. Stelian Manolescu.

(Continuare în pagina 6)

SE DESCHID CERURILE

Într-o vineri, de 12 ianuarie 1973, în preajma Noului An spiritual românesc ce începe întotdeauna la 15 ianuarie, dupã cum este scris într-o carte de suflet, Paznic de far, Geo Bogza nota:

“Inspirata statuie a lui Eminescu, datoratã lui Anghel, se aflã mereu în faţa Ateneului şi aşteaptã, mai ales în preajma zilei de 15 ianuarie, flori din partea celor ce, netemându-se de judecãţile comune, pot trãi sublimul:”

De la Nistru pân’ la Tisa…
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie…
Dreptatea, libertatea nu sunt numai
un nume…
Vãd poeţi ce-au scris o limbã ca un
fagure de miere…
Ori de nu-cui ce-i aduce? – Poezie -
sãrãcie!…
Ce-ţi lipseşte sã fii înger-aripi lungi şi
constelate…
Totuşi este trist
în lume…
De lege n-au
nevoie, virtutea
e uşoarã
Când ai ce-ţi
trebuieşte… Iar
legi sunt pentru
voi…
Cã vis al morţii-
eterne e viaţa
lumii-ntregi…
Şi eu trec de-a
lung
de maluri…
Zburãtor cu
negre plete, vin’
la noapte de mã
furã…
Împãrat slãvit e
codrul…
Luna-n urmã
ţine strajã…
Şed la masa mea
de brad…
Petrec în minte
viaţa-mi lipsitã
de noroc…
Pe aceeaşi uli-
cioarã…
Oceanul cel de
gheaţã mi-apare
înainte…
Cã te-am zãrit e a
mea vinã…
Privirea-mi arde,
sufletul îmi
creşte…
Numai omu-i
schimbãtor
Pe pãmânt rãtã-
citor…
Pe freamãtul de
frunze la tine tu
mã chemi…
Doar ceasornicul
urmeazã lung-a
timpului cãrare…
Iar în lumea cea comunã a visa e un
pericul…
O, te-admir, progeniturã de origine
românã!…
Ci eu în lumea mea mã simt
Nemuritor şi rece…

Recitit dincolo de clişee, Eminescu este de fiecare datã altul, proaspãt şi surprinzãtor în adâncimea ideilor, în tumultul sufletesc. Chiar dacã tot mai puţin pare cã se vorbeşte de Eminescu şi lumea de azi pare a nu mai avea nevoie de el, tot mai deschidem cartea lui sfântã sufletului românesc pentru a ne simţi atât de trecãtori ca oameni dar, pentru o clipã, şi atât de aproape de îndumnezeire. La 15 ianuarie se deschid cerurile cuvintelor şi în oglinda lor sufletul neamului românesc ia chipul lui Eminescu.

Valentin Emil MUSAT

Enhanced by Zemanta

O ANTOLOGIE A LITERATURII VĂLENARE (V)

VALERIU SÂRBU

Valeriu Sârbu este cel mai important scriitor al perioadei contemporane a Văleniului de Munte. Născut la 18 septembrie 1931 la Bujoreni (Vâlcea), absolvent al Liceului „Moise Nicoară” din Arad şi al Facultăţii de Litere din Bucureşti (1955), membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1977) şi secretar al Asociaţiei Braşov a Uniunii Scriitorilor, îşi leagă numele de Colegiul Naţional „N.Iorga” dinVălenii de Munte în calitate de profesor şi de director adjunct.

Descoperit de M. R. Paraschivescu, poetul Valeriu Sârbu a fost publicat în revista „Ramuri”, în suplimentul „Povestea vorbei”, interzis după câteva numere de cenzura comunistă. Vocaţia scriitoricească probată în anii studenţiei în grupul avangardist din care mai făceau parte Dimitrie Stelaru, Ludovic Antal şi Tudor George l-a  îndreptat spre publicistică, Valeriu Sârbu fiind reporter la prestigioasa „Roumanie Nouvelle” (1955 – 1957).

Ca dramaturg debutează în 1968 cu teatru radiofonic – „Balerina portocalie”, laureată La PRIX Italia unde a reprezentat Radiodifuziunea Română. Consacrat mai ales ca autor de scenarii de teatru radiofonic, Valeriu Sârbu va fi distins cu premii importante la Bratislava (Recolta de aur – 1974) şi Euro Berlin (Eclipsa 1999), Roma (Acceptaţi retrovizorul – 1973). Deţine mai multe premii ale Uniunii Scriitorilor din România pentru teatru şi poezie (Amfora de rezervă – 1980), „Vechiturile din garderoba istoriei” ş.a.

A înfiinţat cenaclul şi revista „Ecoul”, una din cele mai prestigioase reviste şcolare din România precum şi revista „Accent” apărută sub egida Uniunii Scriitorilor din România la Vălenii de Munte.

Cu 11 volume de versuri, patru de proză, două de teatru, cu 26 de scenarii de teatru radiofonic puse în undă la noi şi în majoritatea ţărilor Europei centrale, cu nouă dramatizări din marile opere ale literaturii române şi universale, cu şase piese de teatru puse în scenă în teatrele din capitală şi din provincie, Valeriu Sârbu este fără îndoială un autor a cărui operă impresionează nu numai prin numărul mare de titluri, cât prin mesajul meditativ pe care îl transmite contemporanilor într-o formulă modernă, fantezist-ironică, în deplină sincronizare cu estetica europeană, cu spiritul veacului. Subiectul operei sale este condiţia omului contemporan agresat de convenţii, prejudecăţi, tehnologie, războaie, ură şi impostură. Meditaţia gravă transpusă adesea ludic nu ascunde însă imensul rezervor de speranţe şi de încredere în regăsirea fondului uman pierdut în confruntarea cu istoria.

Retras la Cheia, Valeriu Sârbu rămâne însă o prezenţă majoră a culturii acestui oraş iar prezenţa sa în cadrul principalelor manifestări spirituale înnobilează tradiţia literară a Vălenilor de Munte.

Valentin Emil MUŞAT

COLEGIUL NAŢIONAL“N.IORGA” – UN PAS CĂTRE EUROPA

PARTENERIAT FRANCOFON

A şaptea ediţie a parteneriatului cultural lingvistic dintre Colegiul Naţional “N.Iorga” din Vălenii de Munte şi Liceul Notre Dame de Bonnes Nouvelles din Beaupreau s-a desfăşurat în luna octombrie, atât în localitatea de lângă Nantes cât şi în oraşul nostru. Acest schimb şcolar de elevi şi profesori permite strângerea legăturii între cele două culturi europene, cu câteva luni înainte de intrarea României în Uniunea Europeană. Presa franceză a titrat elogios aceste acţiuni desfăşurate sub egida programului european Comenius:”La liceul Notre Dame de Bonnes Nouvelles, români francofili proeuropeni şi mândri de patria lor”şi“Primire calduroasă în familiile franceze a liceenilor români” sunt doar cateva din titlurile desprinse din prestigioasele ziare Ouest France şi Le Courier de l’ouest. Am selectat câteva opinii din publicaţiile menţionate:“14 tineri români sunt oaspeţi la Beaupreau rămânând în Franţa până la 14 octombrie cu profesorii Petre Vulpe, directorul colegiului, şi Vasile Dinu Toma, iniţiatorul român al acestui parteneriat … La reîntoarcerea în România vor fi însoţiţi de 14 liceeni şi de profesorii Christophe Doussin şi Agnes Gabard. În timpul şederii lor cu scopul esenţial lingvistic, românii vor vizita Mont Saint Michel şi Saint – Malo şi împrejurimile din Angers. În restul timpului ei vor urma cursuri de franceză predate de profesori de literatură. La Beaupreau tinerii liceeni români sunt primiţi de familiile elevilor francezi care vor veni în România. Printre românii primiţi se numără Daniela Bacheş care a obţinut marele premiu al oraşului Strasbourg pentru o lucrare în franceză despre Uniunea Europeană, cu câteva luni înainte de intrarea ţării sale în Uniunea Europeană (4 octombrie 2006 – Courier de l’Ouest).

În pagina Consiliului Municipal Beaupreau Mauges din acelaşi ziar se consemnează:Iniţiativa s-a făcut în parteneriat cu Asociaţia Solidaritatea cu România, Centrul Mauges – Posesti. Presedinta acestei asociaţii, doamna Anne Marie Prinet, a menţionat în cadrul ceremoniei oficiale de primire: “Totul a început datorită profesorului de franceză Vasile Dinu Toma care a intrat în contact cu asociaţia începând din 1990 atunci când a fost la Posesti…Operaţia a început printr-un schimb de scrisori, apoi a urmat, dezvoltându-se, un schimb între licee. Directorul român a arătat o reală disponibilitate de a înscrie acest proces de schimburi şcolare în cadrul recunoştinţei naţiunii, poporului şi istoriei sale. “Aceste schimburi sunt făcute ca să ne înveţe şi să ne apropie” – a subliniat el. Un frumos discurs care ilustrează voinţa politică a României de a se întoarce către Europa şi de a merge înainte consolidând încrederea în calitatea de cetăţean român.” Bernard Barranger, directorul liceului francez, a accentuat îmbogăţirea culturală reciprocă în cadrul acestui schimb: « Trebuie să învingem teama legată de necunoaşterea altor culturi. Apropierea nu înseamnă pierderea identităţilor noastre. Trebuie să perseverăm ». Jacques Gachet, profesorul care s-a ocupat în toţi aceşti ani de schimbul cultural între licee, a transmis această pasiune succesorului său, profesorului de istorie – geografie Christophe Doussin.(Ouest France, joi 12 octombrie 2006). Liceeni români au fost în Franţa ca să descopere viaţa socială locală să compare viaţa şcolară cu a francezilor şi să-şi manifeste creativ pasiunea pentru cultura franceză precum şi să se perfecţioneze lingvistic. La Vălenii de Munte tinerii francezi sunt găzduiţi de către corespondenţii care au vizitat Franţa şi au prilejul să cunoască aspecte esenţiale din viaţa tinerilor români. Vor vizita obiective istorice şi turistice de pe Valea Teleajenului şi de pe Valea Prahovei, vor avea prilejul să cunoască marile oraşe precum Ploieşti, Braşov, Bucureşti. Mult mai important este faptul că se creează legături puternice de prietenie sub deviza acestui proiect – UNITI IN DIVERSITATE. Protocolul de acord asupra obiectivelor pedagogice în schimburile dintre Colegiul Naţional “Nicolae Iorga” şi liceul francez NBDN, recunoscute de rectoratul Academiei din Nantes, acord semnat de directorii Petre Vulpe şi Bernard Barranger precum şi de profesorii Vasile Dinu Toma şi Jacques Gachet, prevede punctual diversificarea şi întărirea raporturilor de cooperare educativă între cele două instituţii liceale.

De menţionat că, printr-o coincidenţă fericită, la primirea festivă a delegaţiei franceze din Beaupreau, a participat şi domnul Andre Petit, fost primar al oraşului Eaubonne, membru al Parlamentului Francez, venit la Vălenii de Munte cu o substanţială donaţie de cărţi destinateBibliotecii M.R.Paraschivescu, unde s-a inaugurat deja o secţie de carte franceză prin amabilitatea localităţii cu care suntem înfrăţiţi.

Aceste parteneriate culturale şi lingvistice la nivel şcolar contribuie la cunoaşterea reciprocă iar elevilor români le permite cunoaşterea directă a valorilor democraţiei pentru asumarea responsabilă a calităţii de cetăţean european. Unul dintre liceenii noştri a declarat ziarului francez: ”Nous voyons notre avenir en Roumanie”.Afirmaţia i-a făcut pe francezi să remarce faptul că tinerii noştri francofili au şi puternice sentimente patriotice. Indiscutabil , acesta este sensul integrării care nu exclude, ci accentuează, sentimentul naţional pe măsură ce devenim tot mai mult europeni.

Valentin Emil MUŞAT

O ANTOLOGIE A LITERATURII VĂLENARE (IV)

MIRON RADU PARASCHIVESCU

Personalitate incontestabilă a literaturii române şi emblematică pentru cultura oraşului nostru, Miron Radu Paraschivescu este şi astăzi un scriitor controversat. Numele lui este rostit cu veneraţie de cercurile literare serioase, contestat ori minimalizat de intelectualii minori care amestecă maliţios criteriile judecăţii de valoare estetice.

Recunoscut de critica literară drept un boem subţire printre cărţi şi un intelectual de rasă în viaţă, M.R.P. este un frondeur care surprinde prin originalitatea formulelor poetice.

Descoperitor de talente (Marin Preda, Virgil Mazilescu, Valeriu Sîrbu, ş. a.) a sprijinit la Vălenii de Munte apariţia revistei „ecoul” a Liceului „N. Iorga” în care publicau, deopotrivă, elevi şi profesori, dar şi nume de prestigiu ale literelor româneşti precum Ana Blandiana, Adrian Păunescu, Geo Bogza ori Zaharia Stancu.

Preţuirea locală postumă este inegală: o stradă şi biblioteca orăşenească îi poartă numele, un festival şi sporadic un cenaclu de mercenari literari. Din raţiuni politice a fost abandonată ideea ca una din şcolile oraşului să-i poarte numele, în semn de preţuire. Opinia câtorva efemeride politico-intelectuale a cântărit mai mult decât recunoaşterea criticii literare, de la Nicolae Manolescu la Eugen Simion.

La 17 februarie 1971 poetul s-a stins din viaţă în vârstă de 60 de ani, fiind înmormântat în cimitirul din Vălenii de Munte.

OPERA: Cântice ţigăneşti; Pâine, pământ şi ţărani; Cântare României; Laude; Declaraţie patetică; Bâlci la Râureni; Versul liber; Drumuri şi răspântii; Tristele; Ultimele; Poeme; Amintiri. Traduceri remarcabile din marea poezie şi proză a lumii.

____________________________________________________________

Verrieres -Le-Buisson, 29.martie1971

Doamnei Miron Radu Paraschivescu

Doamnă,

Aflasem, vai, de moartea lui Miron Radu Paraschivescu. Cunoşteam munca sa laCalea Regală (şi eram fericit şi mândru); cunosc postfaţa pe care dl. Ion Mihăileanu a avut amabilitatea să mi-o aducă. Ea este datată Plateau d’Assy, unde, după cum ştiţi, am contribuit mult la fondarea bisericii: destinele se întâlnesc în mod straniu. Pentru că e greu să trimitem ceva până în România, aţi vrea, doamnă, să aşezaţi pe mormântul său o jerbă de trandafiri îndoliaţi, gândindu-vă la mine?

Vă rog să primiţi omagiile mele şi vă mulţumesc pentru scrisoarea dv. – care vă onorează pe dumneavoastră, pe el şi pe mine.

(ANDRE MALRAUX)

Valentin Emil MUSAT

MAI SĂRACI CU O VIAŢĂ

S-a stins un profesor. Un mare profesor. Un intelectual de aleasă stirpe, cu preocupări ilustre, care şi-a depăşit condiţia prin pasiunea pentru cercetare, devotament pentru şcoală şi prin rafinament artistic.

Făcea parte din generaţia de aur a şcolii din Văleni. În anii *60 a sosit în singura şcoală de atunci o pleiadă de tineri profesori cu studii universitare extrem de serioase, nonconformişti, dornici de afirmare, exigenţi şi ambiţioşi, apropiaţi de elevi, pasionaţi de arte şi de ştiinţe, veniţi parcă dintr-un neorenascentism uluitor.

Tânărul profesor de educaţie fizică de atunci, Călin Turcu, a pus în teren o echipă feminină de handbal care a jucat câţiva ani în divizia B a campionatului naţional, performanţă unică în istoria sportului de la Vălenii de Munte. Fascinantele şedinţe de antrenament ori meciurile incendiare au rămas în conştiinţa noastră ca şi panoul de informaţii sportive scris de mâna profesorului şi ilustrat de fotografii făcute în laboratorul propriu.

L-am cunoscut însă mai îndeaproape la cenaclul „Ecoul” condus de profesorul şi scriitorul Valeriu Sîrbu. Serios în spirit, cum îl trăda şi chipul de irlandez sobru, Călin Turcu era un poet curajos şi un pictor surprinzător ataşat de limbajul artei abstracte. A publicat în revista de prestigiu de atunci – ECOUL – versuri bine strunite.

După ce, în urma unor împrejurări obscure, revista, cenaclul şi mişcarea sportivă au fost stopate de autorităţile locale, în singurătate Călin Turcu s-a simţit atras de paleoastronautică, de ufologie şi de numismatică. Spirit autodidact, a pătruns tainele parapsihologiei şi a adunat materiale din acest domeniu într-o bibliotecă pe care dorea să o facă un centru public de documentare. Şi-a făcut prieteni celebri şi a participat la congrese şi conferinţe naţionale şi internaţionale de ufologie. În cele 14 cărţi scrise de el, pe baza unui bogat material documentar, a semnalat prezenţa OZN-urilor în zona Prahovei şi în România. A apropiat de noi o realitate atât de îndepărtată precum contactul cu civilizaţiile extraterestre. A fost un bibliofil de fineţe şi un numismat rasat, colecţia sa impresionantă fiind o lecţie vie de istorie universală, heraldica adunată şi clasificată după norme internaţionale severe venind să explice pagini albe din cursul istoriei.

S-a stins în singurătate, departe de oraşul care îl aclama altădată. S-a stins fără putinţa de a se împotrivi morţii absurde. Încă tânăr, cu mintea vie, chiar dacă trupul de atlet nu îl mai asculta. Poate că firea lui incomodă – uneori – să fi fost expresia sincerei demnităţi. Deşi intransigent, era de o nespusă mărinimie şi prietenia oferită de Călin Turcu devenise proverbială.

Poate că atât i-a fost scris să trăiască… În cartea onoarei este scris însă faptul că nu trebuie să uităm ceea ce a fost Călin Turcu pentru şcoala din Vălenii de Munte: mai mult decât un profesor, un intelectual de prestigiu, un om demn şi liber, un prieten.

Din lumea spiritelor, amintirea lui va răzbate până la noi spre veşnica pomenire.

Valentin Emil MUŞAT

ANTOLOGIA LITERATURII VĂLENARE (III)

ALEXANDRU PĂTRULESCU

Recomandat în anii *70 de către doctorul Sergiu Dimitriu (odihnească-l Cerurile!) să citească în Cenaclul „M. R. Paraschivescu”, Alexandru Pătrulescu a rămas fidel scrisului căutând formula poetică distinctă care să-l definească într-o varietate stilistică evidentă. Pe adevăratul nume Popa Ioan, profesor de matematică la Drajna de Sus, Alexandru Pătrulescu are deja o bibliografie demnă de laudă: „Pasărea neterminată” (Editura Litera, 1986); „Bolnav de pajere” (Editura Litera, 1990); „Gestul” (Editura Universal Cartfil, 1995); „Aedul” (Editura Universal Cartfil, 1995).

Concentrată discursiv, textuală eliptic şi utilizând până spre ermetism simboluri şi motive existenţiale, poezia lui Al. Pătrulescu se vrea o notaţie a stărilor poetice simple şi grave, ca o inspirare trecătoare dar necesară fiinţei. Imagistica sa are desenul redus la elementar iar sugestia se converteşte într-o meditaţie fecundă.

Referinţe critice:

VALERIU RUSU: „Poezia lui Al. Pătrulescu, deopotrivă de notaţie fină şi de avânturi profunde, ne însoţeşte, discret şi incitant, în cântările noastre, tot mai febrile, de Bine şi Frumos”.,

SIMIOIN BĂRBULESCU: „De respiraţie scurtă, dovedind însă o bună cunoaştere a tehnicilor poetice moderne, precum şi a unora insolite, ca  – de pildă – stilul tanka, poezia lui Al. Pătrulescu ţine”.

CĂLIN CATARGIU: „Există la Al. Pătrulescu o anumită reţinere a comunicării aşa încât iubirea apare în chip alegoric”.

Neştiutor eram

neştiutor eram Doamne

de existenţa unor ştiinţe

care ţin în canoane

parametrii tuturor arderilor.

oare,

numai mâinile noastre,

iubito,

desenau

hieroglifele focului?

Valentin Emil MUSAT